O organizaţie din penitenciare se solidarizează cu matrapazlâcurile din Radioul Public!

O organizaţie din penitenciare se solidarizează cu matrapazlâcurile din Radioul Public! postata de MediaSind

O oarecare organizaţie sindicală, Publisind, afiliată la Blocul Naţional Sindical, a transmis ieri, 16 iunie a.c., un comunicat sub titlul „Mesaj Societatii Romane de Radiodifuziune RADIO ROMANIA” prin care anunţă că „salută alegerile democratice în urma cărora au fost desemnaţi reprezentanţii salariaţilor în cadrul Consiliului de Administraţie din Radio România”, invitând clasa politică  „să consfinţească acţiunile transparente, în acord cu normele europene şi cu principiile democraţiei” din Radioul Public.

Reprezentanţii respectivei structuri sindicale, preocupaţi brusc de situaţia angajaţilor din mass-media, dojenesc, totodată, organizaţiile sindicale ale acestora, făcându-le responsabile de  „declinul considerabil al dialogului social şi în special al negocierilor colective în presa românească.”

Asistăm la un exerciţiu de manipulare grosolană a opiniei publice. Scopul acestuia nu poate fi altul decât acela de a „spăla” matrapazlâcurile comise la respectivele „alegeri democratice”. De fapt, aşa cum FRJ MediaSind a anunţat încă din data de 12 iunie a.c. (vezi aici) împotriva organizatorilor scrutinului şi a administraţiei Miculescu a fost deja depusă Plângere penală pentru fraudarea procesului electoral din Radioul Naţional, deoarece alegerile  au fost „controlate” de conducere prin numerotarea buletinelor de vot iar angajaţilor li s-a limitat dreptul de a-și alege reprezentanți și din afara instituției. În urma acestui simulacru de scrutin, a fost aleasă ca reprezentantă a salariaţilor în Consiliul de Administraţie al SRR, tocmai persoana trimisă de conducerea Radioului Public la Dublin pentru a discredita FRJ MediaSind, perturbând lucrările Congresului Mondial al Jurnaliştilor. Precizăm că pe ordinea de zi a acestui  for se afla şi o rezoluţie împotriva abuzurilor din Radio România. (vezi aici)
Explicaţia  mesajului cu pretenţii de comunicat de presă, ruşinos pentru o organizaţie care se pretinde sindicală, este simplă: soţul noului membru CA al SRR, Nicoleta Balaci, este lider de sindicat la Federaţia Publisind, organizaţie care, conform informaţiilor postate pe site-ul Ministerului Muncii, este reprezentativă doar pentru grupul de unităţi din Administraţia Naţională a Penitenciarelor! (vezi aici)
De altfel, nu este prima dată când acest sindicat interferează cu zona mass-media.  În urmă cu ceva timp a fost alungat de angajaţii din Agenţia Naţională de Presă  AGERPRES iar în urmă cu o lună, Sindicatul Liber al Salariaţilor RA Monitorul Oficial s-a dezafiliat de la Publisind afiliindu-se la organizaţia noastră,  unii dintre membri pregătind  o plângere penală împotriva liderilor acestei structuri pentru manevrele diversioniste ale acestora  care au afectat drepturile angajaților din regia autonomă. (vezi aici)
Departament Comunicare
FRJ MediaSind

Un gând despre “O organizaţie din penitenciare se solidarizează cu matrapazlâcurile din Radioul Public!

  1. Aceste “sindicate” cu miez de partid politic, prin liderii vicleni – formati in scolile politice ale unui partid si prin formele specifice de manifestare/tradare, au stricat si strica, inca, toate valorile reale ale unei societati. Actiunile lor merita sa fie combatute si eliminate din existenta noastra!

    Apreciază

Multumesc!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s