CCR: Hotărârea Parlamentului privind CA al SRR, neconstituțională (surse)

CCR: Hotărârea Parlamentului privind CA al SRR, neconstituțională (surse)
joi, 3 Iul 2014, JUSTIŢIE

CCR a decis joi că hotărârea Parlamentului privind Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune (SRR) este neconstituțională, Curtea admițând sesizarea PNL și PDL, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Judecătorii au constatat că în acest caz nu s-au respectat prevederile privind nominalizarea candidaților în funcție de algoritmul politic și ponderea grupurilor parlamentare.

Reprezentanții PNL și PDL anunțau recent că grupurile parlamentare ale celor două formațiuni vor sesiza CCR în privința hotărârii Parlamentului din 16 iunie de numire a Consiliului de Administrație al SRR.

„Argumentul pe care îl vom aduce în fața CCR este acela că nu a fost respectată ponderea grupurilor parlamentare, așa cum prevede legea. PNL deține o pondere de 25% din Parlament și ar fi avut dreptul la nominalizarea a două persoane (n.r. — în CA al RRA), lucru care nu s-a întâmplat”, a susținut deputatul PNL Theodor Nicolescu.

El și-a exprimat optimismul cu privire la această sesizare, menționând că există un precedent al CCR în cazul TVR, și anume decizia nr. 783 din septembrie 2012, prin care s-a dat o interpretare similară celei pe care o invocă acum parlamentarii PNL și PDL.
Sursa: AGERPRES/(AS)

Multumesc!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s