ActiveWatch: Premierul nu intelege rolul presei într-o societate democratică

Preluare de pe site activewatch.ro (programul FreeEx)

„Premierul nu înțelege rolul presei într-o societate democratică.

Publicat Luni, 30 Martie 2015

Comunicat de presă

Premierul Victor Ponta a declarat azi că nu mai răspunde întrebărilor acelor jurnaliști care lucrează la companii ce au datorii la stat. Întrucât declaratia domniei sale conținea și o invitație la exprimarea unor opinii pe marginea acestei decizii, ne permitem să-i răspundem domnului prim-ministru.

Dl. Ponta dovedește prin aceste afirmații că are o înțelegere greșită privind rolul presei într-o societate democratică.

Misiunea presei de a informa publicul asupra chestiunilor de interes public este exercitată prin intermediul unor persoane care practică această meserie și care se numesc jurnaliști. Rolul lor este esențial într-o societate democratică, prin faptul că asigură dreptul la liberă și corectă informare  cetățeanului/publicului și atrag atenția asupra abuzurilor, neregulilor, ilegalităților comise de zonele de putere din societate. Astfel, legământul jurnalistului este față de această misiune și față de public, nu față de patronul său.  Dizolvarea jurnalistului în ciorba (adeseori stricată) a patronului este tot mai utilizată de politiceni de toate culorile pentru a decredibiliza demersul jurnalistului prin asocierea acestuia cu interesele (adeseori corupte) ale patronului și pentru a evita răspunsul la întrebări incomode.

Demersul legitim al premierului de a combate evaziunea fiscală nu trebuie să afecteze dreptul publicului de a fi informat și activitatea jurnaliștilor. Supărarea legitimă a dlui Ponta trebuie îndreptată împotriva patronilor și administratorilor de presă, nu împotriva jurnaliștilor.

Prin funcția de înalt demnitar al statului român, prim-ministrul trebuie să respecte dreptul publicului de a fi informat în chestiuni de interes public, cele care privesc viața comunității. Aceasta presupune, în primul rând, o relație corectă cu presa, inclusiv cu acei jurnaliști care deranjează prin întrebările pe care le adresează sau prin opiniile pe care le exprimă. Din funcția pe care o deține, dl. Ponta are responsabilitatea de fi un model pentru restul demnitarilor și politicienilor din acestă țară, o țară în care jurnaliștii continuă să fie jigniți, amenințați, hărțuiți de diverși demnitari, oameni de afaceri, mai ales în provincie. Din păcate, prin această declarație, premierul nu face decât să încurajeze astfel de comportamente ostile presei/jurnaliștilor, iar declarația sa constituie, chiar și involuntar, un atac la adresa libertății presei. Victima acestui tip de cenzură sunt jurnaliștii și cetățenii, nu patronii de presă.”

Programul FreeEx

ActiveWatch

Multumesc!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

cristian sabau

allez, allez, revenez...

Sky under construction

A great WordPress.com site

DePe USBORNE

Read and think first, choose later

SUSROMANIA

Acest blog apartine SUSROMANIA

stiri9media

urmărim doar interesul public

Gorepirgu's Blog

Just another WordPress.com site

Bogdan Calciu

Desen. Grafică. Pictură. Portrete în creion.

CRONICA [R]

If you're walking through hell, keep walking.

My Blog

Just another WordPress.com site

Sare'n Ochi

Dezbateri publice. Intri cu nervii tăi, ieși cu ai altora.

Blogu' vostru

"Poate de-asta citim, si de-asta in momentele de cumpănă ne întoarcem la lectură: pentru a găsi cuvinte pe care deja le cunoaștem."

Vasile Cucu - Blog

Din dragoste de viaţă îmi cresc aripi! Blog Cucu Vasile

Bisofficiallan

World in your eyes!

I'm feeling free RO

Ce nu văd alţii vedem noi

%d blogeri au apreciat: