Am primit dinspre dealul Feleacului două articole de la maestrul Cornel Udrea, pe care vi le punem la dispoziție:

I. Scrisoare deschisă

„Scrisoare deschisă adresată foştilor mei colegi de la

Radio Cluj, acelora care nu fac parte din echipă

(restrânsă) de demolatori în serviciu comandat

ai celui mai vechi radio public teritorial

din România

Pe tablele indicatoare rutiere din Ardeal, sub semnul respectiv, scrie „Radio Cluj Vocea Transilvaniei”. Nu, dragii mei nu mai sunteţi Vocea Transilvaniei, din două motive: în primul rând, a apărut un post de radio particular numit aşa, iar în al doilea rând pentru că aţi pierdut câteva milioane de ascultători, datorită programelor transmise, unde nu se regăsesc şi nici nu-i mai interesează, rămaşi cu o nostalgie nedumerită după „ce a fost Radio Cluj!”.

Mai păstraţi gecile acelea pe care scria, pe spate, marca Radio Cluj? Eu o păstrez, este lângă costumul meu de bacalaureat, fiindcă pe atunci în urmă cu 52 de ani, ne duceam la examene îmbrăcaţi ca nişte gineri stagiari. Îmi aduc aminte cu câtă mândrie am purtat geaca aceea. Ne opreau oamenii pe stradă, ne adresau cuvântul – cu respect zâmbitori – întrebând: „Se dă sâmbătă şi meciul de la Satu-Mare? Da, se dă toată etapa, duminică avem un Acusticon despre Octavian Goga, o să intre în direct şi Gheorghe Bodea, săracul ar veni la Radio, dar nu poate, fiindcă… şi aici mă opream cu un oftat, o să auziţi vocea lui Goga, din Fonoteca de Aur, pe cea a Veturiei Goga; luni este „Serata Muzicală Radio”, cu solişti ai Operei Române din Cluj. Joi avem un vernisaj, ceva deosebit, filateliştii clujeni expun rarităţi, vineri o după-amiază a copiilor…” Acesta a fost Radio Cluj, până nu demult, dar tare, tare de demult.

De la noi, cei care nu am fost chemaţi la aniversarea a 60 de ani de Radio Cluj, nu aţi învăţat plagiatul, ura, ameninţarea, dispreţul. Am intrat împreună în emisie – în directul dătător de fiori – ne-am bucurat de oaspeţii noştri importanţi, de telefoanele de la ascultători, cărora nu le-am spus niciodată, cum a făcut recent un redactor prezentator de folclor, „mai repede, dacă se poate, că aşteaptă şi alţii” (!), dimpotrivă doleanţele lor erau literă de lege pentru noi. După aceea, aţi fost singuri pe cabină, cu lecţia învăţată, având voie să vă construiţi emisiunea după imaginaţia voastră creatoare, după personalitate, astfel notorietatea devenind postulată.

Aţi uitat lucrul – uneori epuizant – pe cabine, nopţile în care trudeam în echipă pentru o emisiune specială, pentru un program de revelion, sau o sfântă îndatorire a Crăciunului, a Paştelui?

Ţineţi minte câţi scriitori, şi nu oricare, savanţi, universitari, medici celebri, unii actori ne călcau pragul într-o lună?

Aţi uitat să râdeţi, aşa cum a uitat şi Radio Cluj s-o facă. Cei care vă conduc acum îndreaptă studiourile teritoriale spre situaţia lui 1985, când în 12 ianuarie, la cca. 13,20 a îngheţat şi sufletul în noi, fiindcă au omorât şi acel Radio Cluj, al cărui nume şi semne, vocaţia culturală au devenit heraldică biografică.

Desigur, şi de astădată acestea vor fi sacrificate şi va fi prea târziu ca să cereţi socoteală.

Noi, ceilalţi, cu cei peste 1000 de ani de muncă la Radio Cluj, aşa cum suntem, un pic mai posaci, intimi ai farmaciilor, plimbători de nepoţi şi de reumatisme ale sufletului, nu putem să renunţăm la prima dragoste (răsplătită) a tinereţilor noastre comune: Radio  Cluj!

Ani de-a rândul v-am făcut dimineţile vesele, acolo, la o ţigară şi la o cafea, pe cabină sau în birou, din dragoste pentru voi, şi lucrul acesta îl fac şi acum, pentru că îmi plac oamenii care zâmbesc. De altfel, în cele peste 40 de cărţi de umor, dintre cărţile publicate până acum, am făcut acelaşi lucru, ca şi în spectacolele pe care le-am construit, le-am prezentat. Acum, acolo, pe coridoare şi în cabine nu mai auzi râsete, este o tristeţe minerală, având un motiv cunoscut. Să nu mă credeţi cârcotaş, un bătrân sclerozat, pus pe harţă… Mă simt mai tânăr ca oricând, în putere de muncă, şi chiar dacă am avut unele probleme crâncene cu sănătatea, nu am îngenuncheat, nu m-am retras în sine, de aceea vreau să vă mulţumesc pentru telefoanele voastre aniversare, pentru e-mailuri şi urări de pe facebook, ele se alătură celor aproximativ 1000 de urări de la prietenii din ţară, dar şi din lume, şi chiar dacă am simţit în glasul unora dintre voi tristeţe, nu trebuie să renunţaţi la a deveni, măcar o dată, solidari în a face faţă abuzurilor şi incompetenţei.

Radio Cluj este al nostru, al tuturora şi nu trebuie lăsat să piară!

Cornel Udrea„

II. Hic, iacet lupus

”Hic, iacet lupus

Asociaţia Profesioniştilor din Presă – Cluj (APPC) a adresat un număr de întrebări managerului Bogdan Roşca de la Radio Cluj, despre situaţia de fapt, pe baza articolelor şi a pamfletelor, avându-l, în cea mai mare parte, în centrul critic al atenţiei, confirmându-se, documentat, defecţiuni şi disfuncţiuni concurenţiale, care au dus la scăderea dramatică a audienţei, raportată la arealul acoperit cu lungimile de undă medie şi ultrascurtă, ceea ce a făcut ca această Instituţie media să intre într-un con de umbră, într-un anonimat, o inerţie cu efecte din ce în ce mai grave.

Bogdan Roşca semnează răspunsurile punctuale printr-un act oficial, cu antet şi număr de înregistrare, dar omite, premeditat, să ataşeze şi întrebările care i-au fost puse. Astfel, aceste răspunsuri, redactate cu accente emfatice, superficial băşcălios şi pe un ton profesoral câteodată, total nepotrivit cu personalitatea sa, sunt pline ochi de greşeli gramaticale, de ortografie, de logică semantică, de formulări anapoda, pe lângă subiect, ceea ce oglindeşte felul în care acest manager înţelege să colaboreze cu o asociaţie profesionistă de breaslă.

Singura explicaţie este aceea că Bogdan Roşca nu este ziarist profesionist, lucru dovedit prin prestaţia sa în Radio Cluj, lipsa din presa scrisă, de la manifestări pe care să le organizeze şi să le prezinte, este o întâmplare nefastă în biografia acestei Instituţii media, nu demult reper între studiourile regionale şi un punct de referinţă argumentat în cadrul Societăţii Române de Radiodifuziune. Toate acestea materializează lipsa ortostatismului profesional şi moral, dar şi modalitatea jalnic-parşivă de a încerca să „fenteze” nişte întrebări stânjenitoare.

În prefaţa răspunsurilor, managerul în cauză binevoieşte să-şi aplece ochii spre suprafaţa Terrei, unde mişună o seamă de mediocrităţi agresive, care îl încurcă în opera sa faraonică: „vă invit, ca organizaţie profesională, să reflectaţi asupra acestui fapt”. Care anume fapt? „Faptul că majoritatea afirmaţiilor din spaţiul public se fac fără verificarea şi documentarea informaţiilor, fără respectarea principiului audiatur et altera parts  sau prin neprezentarea informaţiilor care dezmint sau corectează cele afirmate…”.

Bogdănel, şcoala de conducători auto este profesională, organizaţia în cauză este profesionistă! Şi, de asemenea, să încerci, într-o erată, pentru tine însuţi, cum se scrie corect parts! Aici o dai un pic pe lângă adevăr, pentru că:

• Princicipiul audiatur et altera pars şi nu parts, cum apare în Adresă, una dintre cele peste 40 de „bube” descoperite într-un text de 2 pagini şi jumătate, ar fi trebuit să funcţioneze şi chiar ai fost invitat să iei atitudine, dar n-ai făcut-o. „Contactat telefonic pentru a-i afla punctul de vedere, managerul Radio Cluj, Bogdan Roşca, nu a dorit să comenteze pe marginile acestui subiect. Eu nu comentez afirmaţiile domnului Cornel Udrea” (Cornel Udrea: Radio Cluj se află în cădere liberă din cauza unui management dezastruos, interviu de Ramona Sion, (în) Cluj Manifest, An 1, nr. 2, 23-31 decembrie 2015, pag. 3).
• În întâlnirea din 5 februarie 2016 de la Casa de Cultură a Studenţilor din Sala Transilvania, sub genericul „Şcoala Ardeleană Radio” i-a fost lansată, repetat, invitaţia de a participa la o dezbatere cu public, invitaţie pe care „spectatorii” trimişi la eveniment, printre cei 300 de participanţi, credem că i-a fost transmisă. Putea oricând să provoace o asemenea întâlnire şi oriunde, dar a preferat o replică, jalnică din punct de vedere literar-gazetăresc, materiale de subcalitate, fragmente de fabulă, cu trimiteri zoologice, care însă nu pot reconstitui un adevăr şi o ţinută demnă, un caracter real. De aceea, să spunem că titlul acestui articol corespunde reverberaţiilor de fabulă, pe care însă nu le stăpâneşte, evident, cum nu stăpâneşte gramatica limbii române, spre supărarea profesoarei sale de româneşte, bănuim.

În două dintre răspunsurile date APPC regăsim nivelul de performanţă al ipochimenului, dar şi dovezi ale faptului că trăieşte într-o realitate paralelă, posesor al unei dreptăţi proprietate personală. Punctul 1 se referă la acuzaţia de plagiat. Redăm în întregime răspunsul de pe adresa lui Bogdan Roşca: „1. Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Stiintifice (Ştiinţifice, n.n.), Dezvoltării Tehnologice şi Inovării din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării a dispus prin decizia Nr. 1653 din 3 octombrie 2014 anularea deciziei U.B.B. la care faceţi referire. Documentele sunt publice.”

Câtă lipsă de respect faţă de Universitatea „Babeş-Bolyai”, pe care o trece în răspăr cu iniţiale, de vreme ce, mai sus, apare implicat Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi nu CNECSDTI din cadrul MEC. Comisia de Etică a Universităţii şi nu Universitatea „Babeş-Bolyai” a constatat plagiatul. Chiar dacă această decizie anulează constatarea deciziei, faptul în sine rămâne, adică plagiatul în cadrul lucrării de licenţă.

Redăm în întregime punctul 4: „4. Contractul de muncă al domnului Vasile Luca a fost desfăcut pe motive disciplinare, în baza Regulamentului Intern al SRR care interzice colaborarea salariaţilor cu alte instituţii media fără aprobarea conducerii SRR. În speţă, Societatea Română de Radiodifuziune a câştigat pe fond procesul cu acest angajat dar Curtea de Apel a întors această decizie. Nu comentăm deciziile justiţiei.”

Comentăm noi însă şi acest punct, şchiop din punct de vedere gramatical şi nu numai. Este vorba despre Curtea de Apel Cluj. Aceasta nu întoarce decizii, ca şi când ar fi vorba despre un favor făcut lui Vasile Luca. Curtea de Apel Cluj, în 19.01.2016, în cadrul unui tip de soluţie, admite un apel, schimbă în parte o sentinţă, anulează o decizie, dispune, obligă, păstrează o dispoziţie, obligă pe pârât. Vârful de infatuare îl reprezintă formularea de final, cu pluralul majestăţii, pe care o reluăm în întregime: „Nu comentăm deciziile justiţiei.”

Să ştii că justiţiei, substantiv comun, genul feminin, aici la genitiv, nu îi pasă dacă-i comentezi deciziile, fiindcă nu ştia că poate să ia aşa ceva, dar lucrul acesta, cu siguranţă, a pus-o pe gânduri.

Punctul 3 este o abureală costisitoare, cu omisiuni, evitând un adevăr dureros: din redacţie au plecat 4 oameni de valoare şi nu din prea multă dragoste reciprocă. Pentru a vedea cum înţelege B.R. respectul faţă de cei care îi citesc răspunsurile, vom cita de la acest punct: „3. (…) Modificarea (schimbarea, n.n.) prezentatorilor se face odată cu schimbarea grilei de program şi ţine cont de mai mulţi factori. Amintesc spre edificare, uzura care poate apărea în cazul prezentatorilor de matinal, dorinţa acestora de a schimba (ce anume?, n.n.), s.a.m.d. (înainte de ş.a.m.d. nu are ce căuta virgula!, n.n.)”.

Punctul 6 este un răspuns generalizat, plin de termeni specializaţi din domeniul audienţei, evitând răspunsul concret la întrebare, la scăderea dramatică a audienţei la Radio Cluj. Înspre final, Bogdan Roşca le atrage atenţia părinteşte celor din Asociaţie, cu o „judecată de valoare” cruntă, scrâşnită şi elitistă, stupefiant de asemănătoare cu conţinutul comunicatelor miculesciene, în care mişună detractorii, duşmanii, incompetenţii agresivi, nerealizaţii, o faună setoasă de sânge cumsecade şi nevinovat: „Am speranţa că Asociaţia pe care o reprezentaţi nu se transforma (?) în portavocea unor colegi a căror expertiză în domeniul radioului este egala (?) cu zero şi servesc unor interese distructive (virgulă, vă rog!, n.n.) sau care preiau ideile emise în spaţiul public (cu virgulă, altfel iese altceva!, n.n.) de persoane care au lucrat în această instituţie (Instituţie, cu I mare, Bogdane, dacă nu pomeneşti numele acesteia!, n.n.) într-o perioadă în care realitatea pieţei media regionale şi naţionale era cu totul alta.”

V-aţi convins despre cunoştinţele ortografice şi de limbă românească ale cetăţeanului amintit, care se erijează în apărătorul Instituţiei radioului public, dar uitând să ia meditaţii, pentru a putea face faţă exigenţelor pe care le implică, în mod idealist în cazul lui, un asemenea post.

Cornel Udrea”

Multumim maestrului Cornel Udrea și pentru aceste articole.

AV Moise