Brîndușa Armanca s-a aplecat din nou asupra situației din SRR, în ultimul număr al revistei 22, drept pentru care vă prezentăm articolul (vezi aici), mai jos:

„Radioul public și supremația penalilor„

Cine crede că prezența penalilor la vârful statului, în politică și în administrație, nu are mare relevanță în viața noastră cotidiană e naiv. Sunt viciate în primul rând instituțiile întoarse împotriva intereselor comunității pentru a servi interesele găștilor. Se vede asta și în mass-media.
Zilele trecute, PSD, partidul condus de condamnatul penal Liviu Dragnea, a în­călcat legea, dându-i o interpretare con­venabilă pentru a-și poziționa omul la con­ducerea TVR. Ce se în­tâmplă la Radioul public vi­ne tot din convingerea con­ducerii că, atât timp cât ești sub pavăza partidului, poți să-ți permiți orice.

O scrisoare adresată preșe­din­telui României, premie­ru­lui și parlamentului de Ac­tiveWatch, CJI, COM, Fre­e­dom House, APADOR-CH ș.a. semnalează presiuni împotriva jur­naliștilor care au denunțat, ca avertizori de integritate, abuzurile managementului SRR.

Nu doar jurnaliștii canalului Radio România Actualități, Mira Gomboş, Ale­xandru Rusu și Cătălin Gomboş, sunt su­puși cercetărilor, ci și Gabriel Basara­bescu, copreședinte al Sindicatului Profe­sioniștilor din Media și Cultura Română, Mihai Timariu, vicepreședinte al Aso­cia­ției Profesionale Radio, pentru parti­ci­parea la o emisiune TV, Michaela Platon și Mihai Anghel, manager la Radio Ti­mi­șoa­ra, pentru a fi dezvăluit tertipurile mana­gementului general.

Cazul lui Adrian Moi­se, concediat, aflat de trei ani în justiție, este de notorietate.

Deși jură că nu fură de­clarându-se „organism independent“, Consiliul de Onoare al Jurnaliștilor din SRR nu se bucură de în­crederea salariaților, fiind considerat un instrument de intimidare în mâna direc­țiunii.

Nu e pentru toți ciumă SRR, pentru camarila pre­ședintelui-director general (vă amintiți, domnul acela pe care Se­cu­ritatea îl alinta conspirativ „Adrian“), adi­că pentru cei obedienți, pentru cei care îi execută ordinele, oricât de abuzive sau ile­gale, este mumă.

Cazul Oltea Șerban Pâ­râu este strident. Condamnată în 2015 la un an închisoare cu suspendare pentru con­flict de interese în formă repetată, directoarea Centrului Cultural Media a fost reașezată, cu aceleași atribuțiuni, în același birou, pe postul de consilier al lui Miculescu.

 „Nestemata“ Radioului public, fina de cununie a fostului premier penal, Adrian Năstase, are o rețea de telefonie fixă separată pentru a intra în legătură cu personalul redacțional. Pentru ce ?

Pentru comenzi, zic oamenii.

Ea este tovarășa de călătorii exotice a domnului Miculescu, bân­tuind pe mapamond din China în SUA, din Malaezia și Cuba până în Coreea.

D-l Miculescu preferă business class și hote­lurile de lux. Păi ?

În acest timp, veniturile oamenilor din SRR se diminuează, prin anularea acordului redacțional, a orelor suplimentare, iar colaboratorii de pres­ti­giu nu sunt plătiți.

Calitatea programelor culturale scade, în condițiile în care au fost scoase emisiuni de calitate, pentru a face loc clienților politici.

Așa s-a ajuns ca în știrile culturale numele dirijorului Lu­dovic Bács (pentru cei care nu sunt mu­zicologi ca doamna Parău, se citește „Baci“) să fie pronunțat „Bax“.

Mai sunt și alți privilegiați în Radio, cu venituri in­credibile pentru o instituție publică, care, deși se laudă cu mari performanțe mana­geriale, manevrează veniturile după legea bunului plac. De altfel, ascunși sub diverse titulaturi, mulți dintre cei care dețin influență nu depun declarații de avere pe site.

Când se umflă un pic apele și se apropie alegerile, managementul aplică ta­bla împărțirii, dând câte un strop an­ga­jaților ca să tempereze nemulțumirile. Prin Ordinul 506 din 19 mai 2016 se dis­tribuie „stimulente“ din profitul societății pe 2015, în valoare de 920 lei. „Osul elec­toral“, cum se exprima un jurnalist din Radio, a mai fost dat și înainte de alegerile prezidențiale.

Bucurându-se de frăția penalilor din par­lament, raportul anual al SRR nu este luat în discuție de doi ani, probabil pentru a nu se lua în discuție sesizările depuse de cei câțiva curajoși din Radio și de or­ga­nizațiile media.

Se știe că Ovidiu Micu­les­cu se află la ultima fază procesuală cu ANI, după ce a fost deja condamnat pen­tru in­compatibilitate.

A reușit să împingă sen­tin­ța finală până la 1 noiembrie, având de-a dreapta alt penal, pe avocatul Tudor Chiu­ariu, fost ministru al Justiției, con­dam­nat pe­nal la trei ani și jumătate cu sus­pen­da­re. 1 noiembrie e Ziua radioului. Oa­menii se întreabă: oare ce vor sărbători atunci – condamnarea lui Miculescu și ple­ca­rea lui sau, dimpotrivă, „reinventarea dicta­tu­rii“ sale, cum a numit-o jurnalistul Paul Do­bre de la Săptămâna Financiară.