Silviu Albei 3 ore
Domnule Moise,In calitatea pe care o aveti, cea de lider de sindicat (si al meu), aveti ceva sa-mi spuneti, in legatura cu perioada 2011 – 2014?Apreciez efortul dumneavoastra, actual, de a va lupta cu MAFIA din Radioul Public, fapt pentru care, am fost de acord sa intru in Sindicatul al carui lider sunteti…pentru a sustine lupta impotriva abuzurilor, ilegalitatilor CONDUCERII CORUPTE (Gastii Infractionale), pentru principiile mele, pentru dreptatea mea, pentru drepturile mele si desigur, pentru cea a colegilor napastuiti, cercetati marsav, pe nedrept, la comanda (ceea ce mi-a adus chiar o cercetare disciplinara, pe langa alte doua), insa, marturisesc, ca, asteptam atat eu cat si colegul Mihai Ceascai, un comunicat, o lamurire, o explicatie a situatiei in care va aflati acum, cea de cercetat, alaturi de membri ai CA si de cei ai conducerii Radioului Public, pentru a sti cum sta situatia pe mai departe.Multumesc!
Azi, colegul nostru, Silviu Albei, mi-a adresat intrebarea de mai sus si ma consider dator sa dau un raspuns, public.
Ce va intereseaza pe toti, in principal, este daca am legatura cu combinatiile lui Miculescu cu firma de turism Europoint, intrucat aceasta stire a fost zilele acestea, headline in toate ziarele importante.
Raspunsul meu este negativ. Nu am nicio legatura, eu fiind ultimul om care l-ar fi sprijinit pe Miculescu in calatoriile sale interplanetare.
Cercetarile care au legatura si cu persoana subsemnatului vizeaza, asa cum v-am spus si acum un an si jumatate (vezi aici), relatia Radioului public cu Radio Chisinau, in perioada 2011-2014.
Din informatiile mele, este analizata de catre Parchet, legalitatea remunerarii membrilor CA al SRR, in cadrul unui grup de lucru pentru infiintarea postului Radio Chisinau.
Mai multe informatii, oricat mi-as dori, nu pot sa va dau, intrucat nu doresc sa fiu acuzat ca periclitez ancheta organelor penale.
In incheiere, doresc insa sa va asigur, pe de-o parte, ca aceste cercetari ale Parchetului nu ma sperie intrucat nu ma consider vinovat de vreo fapta penala si, pe de alta parte, ca activitatea SUS-Radio Romania nu este in niciun fel diminuata sau ingradita, sub orice forma, de aceste cercetari ale Parchetului.
Din contra, SUS-Radio Romania este singurul sindicat din Radio care de ani de zile face dezvaluiri despre faptele cu conotatie ilicita ale administratiei Miculescu, in scopul reinstaurarii unui climat de legalitate si de normalitate a activitatii Radioului public, climat pe care angajatii Radioului nu-l mai regasesc de cand Miculescu si gasca lui au preluat controlul total asupra resurselor institutiei si au transformat SRR intr-un GULAG.
Cu deosebita consideratie,
AV Moise
multumesc. Cred că lămuririle erau necesare.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aceasta lamurire vine in primul rand in sprijinul dumneavoastra, apoi pentru mine, ca membru al sindicatului si cosinder ca era imperios necesara!
Astept cu interes ancheta!
ApreciazăApreciat de 1 persoană