Quod erat demonstrandum: Alegeri ilegale la Radio România – un grav atentat la democrație! (varianta pe larg)

Ceea ce era de demonstrat am transmis și prin comunicatul de presă, acum o să vă dezvăluim pe larg, pas cu pas, cum au fost fraudate alegerile pentru desemnarea prin vot ne(secret) ai reprezentanților salariaților în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune.

Ovidiu Miculescu la sfatul unui “dibace uneltitor”, Bogdan Constantin Negulescu – director al Directiei  Managementului Resurselor Umane si Servicii centralizate, a aprobat punerea  in aplicare a ceea ce i s-a pus pe tava și anume, acele modificări care făceau să îndepărteze pericolul ca Moise și Pîrvulescu să ocupe cele două locuri din Consiliul de Administrație al SRR pentru mandatul 2014-2018 și în locul lor să acceadă facil, Viorica Nicoleta Balaci și Adrian Doroș, „yesmanii de curte” ai lui Miculescu, pe parte sindicală și nu numai.

Haideți să dăm timpul înapoi și să vedem ce s-a întamplat.

Pe 2 iunie 2014, am aflat că în ziua următoare se va declanșa procedura privind desemnarea celor 13 candidați pentru Consiliul de Administrație al SRR. Atunci l-am sunat pe domnul Cristian Pîrvulescu cerându-i acordul să candideze pe lista SUS-Radio România, pentru cele două locuri atribuite reprezentanților salariaților, conform Legii 41/1994.

Argumentul meu era că dacă Parlamentul nu dorește depolitizarea CA-ului, atunci acest lucru ar putea să vină de la noi, sindicatele, deși acestea nu sunt structuri politice ci mai degrabă fac parte din societatea civilă, prin formele de acțiune și manifestare.

În dimineața zilei de 3 iunie 2014, am trimis în presă comunicatul privind candidaturile SUS-Radio România și pentru a echilibra balanța de gen, am cerut acordul dnei Teodora Stanciu – realizatoare cu o experiență profesională de peste 20 de ani în Radio și președinte al Asociației Ziariștilor Independenți din România și d-nei Elena Jipescu – coordonator la Radio România Internațional, colegă care a avut de suferit pentru că nu a făcut pact cu anumite persoane dubioase din conducerea SRR, în mandatul 2005-2010, ca să facă parte din lista propusă de sindicat.

Întâmplător, în după amiaza zilei de 3 iunie 2014, mă aflam la intrarea Radioului dinspre strada Temișana, când a sosit plicul cu poșta ”rapidă” de la Biroul Permanent al Parlamentului prin care se solicita conducerii SRR să organizeze scrutinul conform art. 19 alin. 2 lit. d) din Legea 41/1994 și am depus o notificare către conducerea SRR.

Miculescu & gașca văzând că există pericolul iminent ca sindicatul SUS-Radio România prin Cristian Pîrvulescu, Adrian Moise, Teodora Stanciu și Elena Jipescu să obțină cel mai bun rezultat în viitoarele alegeri, atunci l-a pus la lucru pe Bogdan Negulescu și a cerut Vioricăi  Nicoleta Balaci să trimită către conducerea SRR o adresă din care să rezulte că salariații, membri de sindicat nu mai vor candidați din afara SRR. (în același mod Miculescu s-a folosit și de câteva ”cozi de topor” din Federația Sindicatelor din SRR, care au fost lesne cumparati de acesta,  respectiv de Florin Helmis (un pescar pe post de realizator și lider sindical), Dragoș Mircescu (un oportunist și un trădător notoriu, actualmente pensionar ”revoluționar”, un fel de Spiderman), Liliana Ursu (Dumnezeu să o odihnească!), Nistoran Remus (de vreo doi ani și-a dat demisia din funcția de lider și din sindicat).

În jurul orei 22.00, a început așa zisa ședință de Comitet Director cu Miculescu în frunte și cu doar x membri, că restul au fost și ei luați prin surprindere de viteza cu care PDG-ul Radioului voia să fie finalizate alegerile iar Nicoleta Balaci si Adrian Doros să fie declarați câștigători (nr. x este cunoscut de noi dar o să-l dezvăluim doar organelor abilitate!).

Dar, înainte de ședința respectivă Miculescu a pus pe y să-l sune pe dl Cristian Pîrvulescu și să-l întrebe dacă este adevărat că va candida pe lista sindicatului SUS-Radio România (y este un salariat de la Radio România și îl vom dezvălui doar organelor abilitate).

Dl. Cristian Pîrvulescu a răspuns ca da și a adăugat că i s-a făcut o onoare prin a candida, din partea acestui sindicat.

Aproape de miezul nopții a fost gata și dispoziția CD nr. I.23 din 03.06.2014, dar aceasta a fost  semnată de ceilalți membri, abia a doua sau a treia zi, când au revenit și ei după drumuri.

Pe urmă a urmat organizarea și desfășurarea simulacrului de alegeri.

Miercuri, 4 iunie 2014, la ora 8 începea campania electorală, dar nimeni din Radio nu știa în afară de Miculescu & gașcă și, în paralel, Comisia Tehnică se pregătea să afle ce trebuie să facă în virtutea dispoziției dată de Miculescu la miez de noapte.

Aflând de grozăviile care s-au pertrecut la miez de noapte sub bagheta lui Miculescu, mai multe organizații din Media au reacționat și au trimis o scrisoare către Comisiile pentru Cultură din Parlament prin care au solicitat:

Cerem Comisiilor de cultură, arte și mijloace de comunicare în masă ale Senatului și Camerei Deputaților să respingă orice candidaturi venite în urma unor procese electorale frauduloase și să analizeze temeinic legalitatea acestor decizii care interzic candidaturile celor care nu sunt salariați ai celor două instituții.

Parlamentu a tăcut mâlc de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic deosebit.

Federația Română a Jurnaliștilor MediaSind a sesizat Federația Internațională a Jurnaliștilor.

Joi, 5 iunie 2014,

  • 00 – 16.00 s-au depus candidaturile din partea organizațiilor sindicale dar și din partea unor salariați din Radio.
  • 00 – 18.00 – validarea candidaturilor
  • 00 – afisarea deciziilor de admitere/repingere a candidaturilor,

Am solicitat salariaților să depună plângeri prealabile către conducerea SRR (din păcate doar câțiva salariați au avut acest curaj!).

  • 00 – 20.00 – depunere contestații,
  • 00 – 22.00 – soluționare contestații,
  • 00 – afișare listă finală candidaturi admise,
  • Ora 24.00 – închiderea campaniei electorale.

Ce s-a întâmplat după ora 22.00 din ziua de 5 iunie până la ora 5.30 a dimineții de 6 iunie 2014, când a început votul în București și toate studiourile regionale din țară, o să-i lăsăm pe procurori să afle, deși eu am aflat între timp, de la fiecare studiou în parte, cu ce mașină, ce șofer și cum au ajuns mapele cu buletinele de vot, numerotate/înseriate.

Văzând cum mașinațiunea lui Miculescu merge înainte am făcut un apel la colegii din Radio România.

Vineri, 6 iunie 2014,

  • 30 – 22.30 – votare

În cursul dimineții a venit reacția Federației Internaționale a Jurnaliștilor: ”FIJ cere repunerea în drepturi a salariaţilor din Radioul Public!” și textul în engleză de pe site ifj.

În dupa amiaza zilei am fost sunat de colegul Sandu Rusu – realizator la Radio România Actualități să-mi spună că s-a dus să voteze și a descoperit că buletinul de vot este numerotat/înseriat;

Imediat am sunat la nr. de urgență 112 și am plecat spre Radio.

Exact când am ajuns a venit un echipaj de la secția 3 poliție care nu îndrăznea să intre în Radio și să verifice buletinele de vot.

Atunci am sunat la presă și primii care au venit au fost cei de la epochtimes care au făcut un amplu material (video).

După asta am scris articolul, sugestiv dar și îndreptățit: ”Procesul de votare de la Radio România, sub semnul corupției!

  • 30 – deschiderea urnelor.

Sâmbătă, 7 iunie 2014,

  • 00 – afișarea rezultatelor,
  • 00 – 16.00 – depunerea contestaților
  • 00 – 20.00 – soluționarea contestaților

Duminică, 8 iunie 2014,

A avut loc ședința Comitetului Director prin care s-au validat alegerile fraudate (vezi aici).

Am postat pe blog situația privind alegerile din 1999 și până în prezent (vezi aici).

Abia în data de 10 iunie 2014, SRR a postat comunicatul privind rezultatul alegerilor (vezi aici) și atunci am depus plângere prealabilă împotriva Procesului verbal de stabilire a clasamentului final al alegerilor sub nr. 1.02/310/10.06.2014.

În data de 11 iunie 2014, SUS-Radio România, Adrian Valentin Moise și Niculae Lev Iulia (care a candidat si ea ca salariat independent) au depus plângere penală împotriva membrilor Comitetului Director al SRR (Miculescu Ovidiu, Iuliana Stănescu, Maria Pintilie, Petru Ursache, Radu Dobrițoiu și Mariana Milan) și împotriva membrilor din Comisia Tehnică (Mariana Milan-președinte, Manuela Dumitrescu, Valentin Marin, Nicu Popescu, Răzvan D. Dumitrescu, Florin Cătălin Brușten, Cristina Moldovan), pentru săvârșirea Infracțiunii de abuz în serviciu (art. 297 CP), infracțiunea de îmiedicarea drepturilor electorale (art. 385) și pentru membrii Comisiei Tehnice pentru săvârșirea infracțiunii de la art. 389 alin. 1) CP.

În 12 iunie 2014, Federația Română a Jurnaliștilor MediaSind a făcut un apel către Parlamentul României prin care a solicitat:

Camerele reunite ale Parlamentului României vor vota luni, 16 iunie 2014, componența noului Consiliu de  Administraţie  al Societăţii Române de Radiodifuziune, desemnând totodată pe cei doi președinți-directori generali ai Radioului și Televiziunii publice.

Fiind îngrijorați de gravele derapaje de la democrație, înregistrate la Radioul Naţional în ultimele zile și care atentează la statul de drept, facem apel la clasa politică să dovedească responsabilitate şi să respingă candidaturile pentru C.A. al SRR din partea salariaţilor, deoarece aceste persoane au fost alese în urma unui proces electoral viciat.”

Mai departe ați văzut cum la sesizarea PNL Curtea Constituțională a anulat Hotărârea Parlamentului nr. 24 și aproape 6 luni de zile Consiliul de Administrație nu a funcționat.

Dupa aproape un an, în 5 iunie 2015 Curtea de Apel a admis acțiunea noastră noastra (vezi aici).

Sentinta Curtii de Apel o puteți citi integral aici.

Imediat am depus sentința Curții de Apel la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 pentru a lua la cunoștință de această decizie și pentru a acționa în consecință.

Văzând că a trecut mai bine de 1 an și jumătate am depus o contestație privind tergiversarea la Judecatoria Sector 1 care ne-a admis plangerea noastra în 18 ianuarie 2017 (vezi aici).

Astfel, în cursul lunii Mai 2017, Parchetul de pe langa Judecatoria Sector 1 trebuie sa dea o solutie la plangerea penala formulata de SUS-Radio Romania, Moise Adrian Valentin si Niculae Lev Iulia impotriva membrilor Comitetului Director al SRR si impotriva membrilor Comisiei Tehnice privind fraudarea alegerilor din SRR.

Și ajungem la zi, când în data de 6 aprilie 2017, s-a judecat dosarul iar instanța a amânat pronunțarea pentru 20 aprilie 2017, iar completul Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins recursul SRR, soluția fiind definitivă.

20.04.2017 9:00 ·        Complet de judecată: C8-AP

·        Numărul documentului de soluționare: 1471/2017

·        Data documentului de soluționare: 20.04.2017

·        Tipul documentului de soluționare: Hotarâre

·        Soluție: Respingere recurs – Nefondat

·        Detalii soluţie: 

Decizia nr. 1471/20.04.2017. Respinge recursul declarat de Societatea Română de Radiodifuziune împotriva sentinţei nr. 1595 din 5 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta -pârâtă Societatea Română de Radiodifuziune la plata sumei de 1500 lei, cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant Sindicatul Unit al Salariaţilor – Radio România. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2017.

Justiția a făcut dreptate dar abia după ce au trecut aproape trei ani !

Mingea este acum în Parlamentul României și la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1!

AV Moise

Multumesc!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s