Radio România la răscruce! Episodul 1

Asa cum v-am arătat in articolul „Radio România la răscruce! Prefață„, am rămas la momentul cu votul nul.

Până acum niciunul dintre cei care mi-au trimis mesaje nu a ghicit cine a votat în acest fel.

Este cazul să vă spun direct.

Este vorba de Bogdan Iuliu Hossu – marele Han al mișcării sindicale din România, cel care a fost declarat incompatibil de ANI la sesizarea SUS-Radio Romania.

Dar să revenim la ședința de CA convocată pentru alegerea noului PDG al SRR.

Stupoare! S-a creat un moment fara precedent în istoria Radioului și Televiziunii publice. Au început să se agite, ce să facă, cum să procedeze în continuare. Au fost voci care au zis să se repete votul, altele că nu este corect să se repete votul. Cineva a spus că cei doi să nu mai participe și să vină alți candidați. Atunci am văzut în ochii unui alt membru al CA o licărire și o speranță că poate va deveni, din nou, PDG-ul Radioului.

După vreo 30 minute de agitații prin sală și mai mult prin afara ei, după câteva zeci de telefoane la nivel înalt, s-a decis să se revoteze.

De data aceasta Hossu și-a jucat bine cartea și a votat cu Miculescu.

Au fost 7 voturi la 6, Miculescu contra Demeter.

Simt nevoia unei precizări. Să nu uităm că în anul 2010 la putere era PDL sprijinit de UDMR iar PSD era în opoziție. Majoritatea oamenilor se săturaseră de tăierea salariilor (cu 25%) de către Boc și speram cu toții să scăpam de acest coșmar. Așa am dat eu votul unui necunoscut propus de PSD, sub numele de buletin, Ovidiu Miculescu, dar având nume de cod ”ADRIAN”, conform adeverinței de la CNSAS.

Șoc și groază în tabăra care era la putere, bucurie și delir în tabăra care, nesperat, a obținut cele 7 voturi.

Până la audierea din Comisiile reunite pentru Cultură ale Parlamentului am auzit tot felul de zvonuri: că UDMR iese de la guvernare dacă nu este pus omul lor în fruntea Radioului.

La audieri, cineva, persoană importantă, a zis să-l audieze primul pe dl Alexandru Lăzescu și apoi pe Miculescu.

Cutuma de până atunci era că cine ieșea cu votul CA-ului, era audiat și acela era numit PDG-ul instituției (SRR sau SRTv).

De această dată lucrurile s-au schimbat, dar după votarea în Comisie a lui Alexandru Lăzescu.

Miculescu a fost respins și s-a cerut ca Demeter să fie audiat pentru faptul că a luat 6 voturi în CA.

Opoziția s-a retras de la votul în plen și astfel a fost numit Andras Istvan Demeter, pedegeul Radioului public.

Ca o notă de curaj a noului pdg-eu, în prima ședință de CA, Demeter a dat ordin ca membrii CA să stea în jurul mesei conform apariției lor în monitorul oficial, punând-o pe secretara CA, Alina Ciorpan să pună ”călăreții” cu numele noilor membri ai CA. Eu, conform ”algoritmului” lui Demeter, ar fi trebuit să stau exact pe partea mesei, cu spatele la ușa de intrare în sala de Consiliu.

Când am intrat și am văzut, mi-am luat ”călărețul” și m-am mutat exact în locul unde stăteam de obicei în sala de CA. Imediat Demeter a fost anunțat.

Intrând în sala, de față cu toți membrii CA, Demeter a răcnit către mine:

-Domnule Moise, eu am dat ordin ca membri CA să stea așa la masa de Consiliu.

Eu i-am răspuns:

-Domnule președinte, aici nu suntem la grădiniță să ne așezați cum vreți dvs. Eu am stat până acum aici și așa vreau să stau în continuare.

Așa a început mandatul lui Demeter de președinte-director general al SRR și ”prietenia” cu mine.

Cred că vreo 2 luni de zile, Demeter a stat în Radio mai mult decât stătea pe acasă. Chiar el a declarat la începutul mandatului, că nu cunoaște nimic despre Radio!

Și ca o notă de picanterie Zubin era cel care se tot agita și își căuta de treabă, sâmbăta, exact pe holul de la etajul 6, fix în dreptul ușii Cabinetului PDG.

De unde știu asta? Exact de la Demeter.

După vreo 2 luni de zile, Demeter îmi spune:

-Știu că Zubin este membru în sindicatul tău, poți să-i spui să nu mai vină la mine la birou, așa de des, că mă deranjează!

La acea vreme nici nu știam ce făcea acest individ lipsit de scrupule care avea agenda lui de trădător și parvenit, bine pusă la punct.

I-am răspuns lui Demeter:

-Nu știam de acest lucru și nu pot eu să interzic cuiva să meargă sau să nu meargă la PDG.

Așa și-a început cariera de trădător al mișcării sindicale dar și a oamenilor, nimicul de Zubin.

Și conform proverbului: cine trădează odată, va trăda mereu!, așa și cu acest Smeagol al Radioul public.

Zubin Constantin Tudor – acest Smeagol al Radioului public in vizita la Bruxelles (sursa: facebook)

Va urma.

AV Moise

Multumesc!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s