- Ședință în sistem videoconferință a CA al SRR – 19 martie 2020
În data de 19 martie 2020, a fost convocată prima ședință a CA al SRR, transmisă prin sistem vidoconferință cu toți membrii CA.
PDG împreună cu câteva persoane din Staff-ul său, au fost prezenți în sala de ședințe ”Catinca Ralea”, etajul 6 al SRR, și toți membrii CA, au fost prezenți prin sistem de videoconferință.
Deși ordinea de zi am primit-o în seara zilei de 13 martie a.c., ea a fost actualizată cu o zi înainte de ședința CA al SRR (vezi aici).
S-a propus modificarea Regulamentului CA al SRR, pentru adaptarea la situația dată privind pandemia de COVID 19. Toți membrii CA, au fost de acord cu modificarea Regulamentului CAal SRR.
Pe scurt, am să vă prezint cât mai concis, punctele discutate de pe ordinea de zi:
La punctul A – Proiecte de hotărâri:
A1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de investiţii al Societăţii Române de Radiodifuziune pe anul 2020.
La acest punct s-au discutat propunerile avizate în Comitetul Director și care sunt absolut esențiale pentru buna funcționare a SRR. Toți membrii CA au fost de acord că este absolut necesar să achiziționăm aceste bunuri și servicii precizate în Planul de investiții al SRR pentru anul 2020.

Banii luați cu japca de MF și ANAF din veniturile SRR
Precizez că anul trecut, după aprobarea Planului de investiții și după finalizarea unor controale ale Ministerului Finanțelor și Curții de Conturi, ne-au fost luați cu ”japca”, banii din veniturile proprii ale SRR (vezi aici).
Din această cauză, în anul 2019, s-a stopat orice achiziție pentru obiectivele prevăzute în Planul de investiții. Despre partea cu banii luați cu ”japca”, de MF și ANAF, am să vă spun cu lux de amănunte, separat, într-un articol special.
Votul pentru Planul de investiții: unanimitate!
A2. Proiect de hotărâre privind aprobarea Măsurilor necesare pentru eficientizarea/ optimizarea sumelor alocate de la bugetul de stat.
În ședința CA al SRR, din 13 februarie a.c., la care nu am putut participa, din motive obiective, a fost introdusă Nota D.T., a d-lui Burloiu Constantin – Director Tehnic, ca informare a membrilor CA, chiar în ziua ședinței de CA al SRR.
Această Notă D.T., a trecut aproape neobservată de către membrii CA, ca mai apoi, aceasta să fie actualizată și avizată, în data de 16 martie a.c., de către CD, sub denumirea pompoasă de proiect de Hotărâre a Consiliului de Aministraţie al SRR privind aprobarea ”Măsurilor necesare pentru eficientizarea/ optimizarea utilizării sumelor alocate de la bugetul de stat.”
Pe scurt, în Nota D.T., semnată de dl Burloiu, se preciza că trebuie să tăiem emisia pe unde medii a RRA, între orele 23-06, și undele scurte a programelor RRI, pentru două frecvențe diferite. Reducerile în unde medii ar putea afecta, și Radio România Timișoara (1 emițător), precum și Radio Radio Craiova (2 emițători).
Suma de bani, ”economisită”, ar constitui necesarul de aproximativ 2 luni pentru plata emisiei realizate de către SNR, sumă care nu este acoperită în momentul de față și pentru care am solicitat, împreună cu Gabriel Basarabescu (vezi aici), să facem demersuri (un Memorandum) către Parlament, Președinte și Guvernul României, pentru a arăta situația de subfinanțare în care se află SRR.
Dar ce să vezi, PDG, nu a mai făcut draftul de Memorandum pentru a-l discuta/ analiza și a-l aproba, pe motiv că: ”imediat după ședința CA din 23 ianuarie a.c., a fost dat jos Guvernul!”
Având în vedere gravitatea situației, mai ales acum, în plină perioadă de pandemie cu COVID-19, ținând seama de Decretul emis de Președintele României, privind instituirea stării de urgență în România, am transmis către toți membrii CA al SRR un material răspuns la Nota D.T. a d-lui Burloiu: ”Observații la adresa, întocmită de către dl Constantin Burloiu, cu privire la identificarea posibilităților de optimizare a cheltuielilor alocate prin BVC 2020”.
După dezbateri aprinse, la care fiecare membru al CA al SRR și-a spus opinia/ părerea, votul a fost următorul: 9 împotriva tăierii emisiei, 3 pentru și o abținere.
Urmează ca organul de conducere, Consiliul de Administrație al SRR (poate mai puțin cei patru, dintre care trei au votat împotivă și o persoană abținere!), să depună un Memorandum prin care să solicităm, așa cum SRR o face de mulți ani de zile, ca bugetul statului să acopere partea de finanțare necesară pentru transmisia garantată a tuturor posturilor Radio România, în țară și în străinătate.
La punctul B – Decizii:
B1. Proiect de decizie privind investirea în calitate de membrii titulari ai Consiliului de Onoare al Societății Române de Radiodifuziune
Precizez că la alegerile care avut loc anul trecut, în aprilie, și care din punctul meu de vedere au fost corecte, dar anulate, pentru o eroare de comunicare a Comisiei de organizare a acelor alegeri, pentru simplu fapt că s-a prelungit cu două zile înscrierile și nu s-a emis un Ordin de PDG, care să specifice acest lucru, ci numai un proces verbal al acelei Comisii.
Să precizăm că Sindicatul salariaților Radio România prin adresa ”nesemnată” a biroului operativ, a contestat acele rezultate, iar PDG a executat întocmai, anulându-le imediat!
Alegerile au fost anulate deși i-am solicitat PDG, în ședința din data de 16 mai 2019, să nu le anuleze pentru că prelungirea cu două zile a înscrierilor jurnaliștilor care doreau să candideze nu îi afecta ci le oferea o oportunitate celor care nu au avut timp sau celor nehotărâți.
La finele anului 2019 s-au desfășurat alte alegeri. O parte din jurnaliștii care au câștigat alegerile pentru un loc, din cele 5 în Consiliul de Onoare al SRR, au renuțaț (dacă vreți să aflați de ce, intrați pe pagina de facebook a Asociației Kompatibil).
Acest punct de pe ordinea de zi s-a amânat cu o săpămână, din cauză că cei propuși pentru a ocupa cele două poziții, de membru titular și supleant, în Consiliul de Onoare al SRR, nu au fost înștințați să participe, pentru a se prezenta, la ședința CA al SRR.
La punctul C – Spre informare:
C1. Informare cu privire la derularea parteneriatelor încheiate cu Filiala SPA ”CNPT” Direcția Regională din Ujgorod Ucraina (fac precizarea că avem încheiat un Protocol de colaborare între SRR și Filiala, aceasta informare reprezintă modalitatea în care se realizează colaborarea dintre cele două organizații).
C2. Informare referitoare la organizarea celei de a V-a ediții a Festivalului internațional al orchestrelor Radio RADIRO (costurile din partea SRR (800.000 lei) și din partea Min. Culturii (4.000.000 lei)). S-a solicitat anularea acestui festival, având în vedere pandemia de COVID 19.
C3. Raport privind deplasarea domnului Georgică Severin, Președinte Director General, la Comitetul Director al PBI de la Buxelles, 18 februarie 2020.
C4. Sesizare referitoare la elemente de organizare și funcționare a sindicatului reprezentativ (urmează ca Serv. Juridic să răspundă solicitantului).
C5. Sesizare referioare la diverse angajări (urmează ca Dir. Resurse Umane să răspundă solicitantului).
C6. Puncte de vedere ale managerilor DST cu privire la Raportul Comisiei numita prin OPDG nr. 150/2019 si cu privire la desfasurarea actiunii de control (am solicitat să repunem în discuție această informare, într-o ședință de CA).
C7. Informare masuri dispuse la nivelul SRR în vederea limitării răspândirii și combaterii COVID – 19 (vezi aici).
La punctul D – Analiză – Propuneri ale membrilor CA – Diverse:
D1. Solicitarea (aici) domnului Adrian Moise privind măsurile luate împotriva COVID 19 (Răspunsul se regăsește la punctul C7 aici).
D2. Raport de activitate al Societății Române de Radiodifuziune pe anul 2019 (s-a discutat într-o primă lectură urmând ca la ședința următoare să facem adăugiri/ modificări).
D3. Solicitarea domnului Adrian Moise – evaluare lipsă de resurse umane la nivelul SRR (solicitare și răspuns SRR, aici).
D4. Solicitarea domnului Adrian Moise – situație posturi de conducere la nivelul SRR (solicitare și răspuns SRR, aici).
La punctul E – Monitorizări:
E1. Raport de monitorizare privind echilibrul politic în emisiunile de ştiri pentru luna decembrie 2019.
Notă: Având în vedere situația dată, am apelat la forma scrisă (nu prin mesaj video, deoarce nu am avut cum!), pentru a vă ține la curent cu ceea ce se întâmplă în CA al SRR, așa cum v-am promis.
S-a stabilit ca următoarea ședință de CA al SRR, să fie în data de 26 martie 2020, ora 11, tot prin sistem videoconferință.
AV Moise și Gabriel Basarabescu