
Către
Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă – Cultur Media
Bucuresti, Str. Lipscani, nr. 53
Etaj 1, cam. 1, sector 3
www.mediacultura.ro
office@mediacultura.ro
Președinte: Decebal VLEJA 0726.207.424
Subsemnații, Adrian Valentin Moise și Gabriel George Basarabescu, membri/ reprezentanți ai salariaților în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune, având în vedere că în data de 22 februarie 2021, la secțiunea Comunicate a site-ului www.mediacultur.ro, dar și pe site-ul AGERPRES, a fost publicat un Comunicat emis de Federația Naţională a sindicatelor din Cultură şi Presă – CulturMedia, ce aduce atingere a dreptului nostru la demnitate, imagine, onoare și reputație, vă aducem la cunoștință următoarele:
Drept la replică al reprezentanților salariaților din
Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune,
Adrian Valentin Moise și Gabriel George Basarabescu
Federaţia Naţională a sindicatelor din Cultură şi Presă – Cultur Media, federaţie afiliată CNS Cartel Alfa, a lansat public în data de 22 februarie 2021, în spațiul media, o solicitare către Preşedintele României, dl. Klaus Werner Iohannis, Prim-ministrul României, dl. Florin Cîţu, Preşedintele Senatului, dna. Anca Dragu, Preşedintele Camerei Deputaţilor, dl. Ludovic Orban, Preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă – Camera Deputaţilor, dl. Iulian Bulai și Preşedintele Comisiei pentru cultură şi media – Senat, dl. Viorel Riceard Badea.
Această federație prin solicitarea către cei din conducerea statului și a Parlamentului, salută ”intenţia de a pune capăt abuzurilor din Radioul Public şi vă solicităm să redaţi cetăţenilor României dreptul de a fi corect informaţi”.
Continuă cu ”Abuzurile şi încălcarea legii sunt deja subiecte de anchetă ale organelor de cercetare penală ori au fost sancţionate de către Curtea de Conturi, ANAF,…” și deja precizează că ”o serie de nereguli și abuzuri la Radioul public care s-au facut cu acordul celor doi membri ai CA – reprezentanți ai salariaților” și care ”au fost cumpărați prin diverse servicii și favoruri financiare”. Se face referire la ipotetice abuzuri și încălcări ale legii dar care nu sunt menționate și nici dovedite, în niciun fel.
Se precizează un fapt foarte grav, că în Radioul public se practică ”Umilirea şi descurajarea jurnaliştilor incomozi,...”.
Vă informăm pe această cale că în mandatul nostru, din 27 septembrie 2017 și până în prezent, nu cunoaștem, nu am auzit sau participat ori girat acte de umilire şi descurajare a jurnaliştilor, așa cum s-a întâmplat în perioada în care SRR a fost condusa de OVIDIU MICULESCU (2014- 2017), perioada în care dna. Balaci și o parte din colegii care astazi fac afirmații false, erau membri în CA al SRR.
Totodată, menționăm expres că nu am beneficiat de niciun serviciu ori favor financiar. Veniturile noastre sunt publice și supuse controlului legal pentru care în fiecare an completăm declarații de avere și de interese, fapt pentru care răspundem fiecare în parte de exactitatea datelor, conform legii.
De aceea, vă somăm să faceți publice dovezile/probele pentru toate serviciile și favorurile financiare la care ați făcut referire în Comunicat și de care spuneți că am beneficiat.
În același timp, vă informăm că am sesizat organelor competente înca din anul 2014 (câteva exemple, aici și aici – comunicate SUS-Radio România și ale Sindicatului Profesioniștilor din Media și Cultura Română, aici și aici) și putem pune la dispoziția persoanelor interesate, faptul că Radioul public are un serviciu juridic cu mult personal și nu ar trebui să angajeze serviciile unor Case de avocatură decât în situații speciale, cu totul deosebite și cu acordul CA al SRR, conform O.U.G. nr. 26/2012.
În Comunicatul dvs ați mai menționat că – ”Reprezentanţii salariaţilor, ajutaţi de Georgică Severin să ajungă în Consiliul de Administraţie, au întrerupt legătura cu angajaţii, iar de când şi-au început mandatul, au girat, încuviinţat, votat, închis ochii la toate deciziile acestuia şi s-au comportat mai degrabă ca membri de partid”–, vă solicităm să probați clar și fără echivoc aceste afirmații ale dumneavoastră pe care le considerăm calomnioase și tendențioase.
Dimpotrivă, este pentru prima dată când noi, reprezentanții salariaților, am făcut informări despre ce s-a discutat în ședințele de Consiliu prin intermediul unor scurte filmulețe înregistrate după fiecare ședință sau prin publicarea pe blogul www.susromania.com a rezumatului ședințelor, atunci când din anumite motive nu s-a putut realiza filmarea video (vezi perioada cu pandemia de COVID-19).
Facem precizarea că la alegerile privind desemnarea reprezentanților salariaților în CA al SRR, din 20 Iunie 2017, au candidat 19 persoane și la care au participat aproximativ 65% din salariații SRR, cel mai mare număr de salariați care au votat de la primele alegeri organizate în SRR, din anul 1995 și până în prezent.
Noi, Adrian Valentin Moise și Gabriel George Basarabescu, am candidat și prin votul salariaților din SRR am ieșit pe primele două locuri. Dna Nicoleta Balaci (care întelegem că face parte, cu sindicatul pe care îl conduce, din Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă – Cultur Media) a ieșit pe locul 3, fiind supleanta lui Adrian Moise.
Numărarea voturilor s-a efectuat în prezența majorității candidaților, împreună cu observatorii desemnați de către majoritatea formațiunilor sindicale din SRR. Nu a fost depusă vreo contestație ori reclamație care să conducă la ideea unor alegeri falsificate sau viciate.
Ați menționat că – ”reprezentanții salariaților au fost, răsplătiţi, la rândul lor, pentru subordonare, după cum se poate vedea din declaraţiile de avere” – vă solicităm să probați în mod clar și fără echivoc, „răsplata” ilicită pe care am fi primit-o fiecare dintre noi. Și aceste afirmați ale dvs sunt calomnioase.
Facem precizarea pe această cale că indemnizația unui membru al CA al SRR este conform cu Legea nr. 41/1994, de 25% din salariul Președintelui-Director General. Aceeași indemnizație au primit-o și ceilalți reprezentanți ai salariaților în fostul CA al SRR, respectiv susnumita Nicoleta Viorica Balaci și Adrian Doroș, în timp ce Marius Dorian Tănase era doar supleant.
Ați menționat că –”Aceşti doi reprezentanţi aşa-zis apolitici se pregătesc să se dezbrace de haina roşie în care i-a îmbrăcat Liviu Dragnea, prin Georgică Severin.” Chiar dacă ar fi o figură de stil, aceasta nu este doar tendențios făcută, ci total neadevărată, acuzația de a avea vreo legatură cu un anumit partid, cu Liviu Dragnea (niciuna!) ori Georgica Severin (alta decât cea instituțională) este mai mult decât forțată și de-a dreptul falsă.
Este de notorietate faptul ca în decursul anilor am luptat împotriva – ”hainei roșii” cum o denumiți –, nu am avut nici măcar o întâlnire sau vreu contact cu fostul președinte al PSD, dl Liviu Dragnea, iar cu dl. Georgica Severin, nu avem niște amintiri plăcute, relații ori parteneriate.
Dimpotrivă din calitatea sa, ca președinte al Comisiei pentru cultura de la Senat, în perioada 2013-2017, acesta a ignorat ori a luat în derâdere numeroasele memorii, proteste și sesizări pe care le făceam în acel moment, în care Radioul public era serios PSD-izat de către Victor Ponta prin intermediul lui Ovidiu Miculescu.
Vă rugăm să citiți articolele de pe blogul www.susromania.com, și deasemenea pe site-ul Sindicatului Profesioniștilor din Media și Cultura Română – aici, semnale care atestă lupta salariaților din SRR dar și probe despre activitatea ”underground” a celor doi membri care fac parte din federația dumneavoastra, emitentă a Comunicatului.
Pe același blog puteti găsi și o corespondență prin care președintele Sindicatului salariaților din Radio România, dna Nicoleta Viorica Balaci, care face parte din conducerea federației dumneavoastră, a avut o mare influență asupra lui Victor Ponta de al numi pe Ovidiu Miculescu în funcția de președinte al Radioului public.
Stimați doamne și domni, membri ai biroului operativ,
Dreptul la liberă exprimare nu vă dă dreptul de a face afirmații prin care se denaturează în mod deliberat adevărul. Probabil știți și dvs. acest aspect, este evident ca nu vă asumați în mod clar și personal semnarea acestui comunicat denigrator și ofensator.
Frustrările nu-și au locul într-o astfel de instituție. Și spunem frustrări întrucât președintele Sindicatului salariaților din Radio România, dna Nicoleta Viorica Balaci, este supleantul lui Adrian Moise, actual membru al CA al SRR iar în cazul în care acesta nu ar fi activat în Consiliu, automat aceasta ar fi făcut parte din Consiliul de Administratie, iar despre dl Marius Dorian Tănase, cel care a luat foarte puține voturi, precizăm că abia a fost votat, ieșind pe locul 10 din cei 19 ce au candidat la alegerile din 20 Iunie 2017.
Este lipsit de demnitate să vă ascundeți interesul personal în spatele unor delațiuni făcute acum, când s-a anunțat dinspre președintele Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaților că urmează ca Raportul de activitate al SRR pentru anul 2019 să fie picat și astfel CA al SRR, conform Legii 41/1994, să fie demis.
În decursul anilor am fost supuși sistematic atacurilor publice făcute în mod gratuit, fără probe și cu rea intenție. Acest Comunicat a fost făcut cu scopul de a ne defăima imaginea în fața colegilor din Radioul public, a opiniei publice și nu în ultimul rând, a conducerii țării.
Vă somăm public, ca în termen de 3 zile, să prezentați probe clare cu privire la acuzațiile pe care le aduceți celor doi reprezentanți ai salariaților în CA al SRR, respectiv Adrian Valentin Moise și Gabriel George Basarabescu, și să publicați acest drept la replică, pe site-ul federației dvs. și pe toate rețele de distribuție pe care le-ați folosit.
Ne rezervăm dreptul de a apela la justiție pentru repararea dreptului nostru la demnitate, imagine, onoare și reputație.
Cu încredere pentru rezolvarea amiabilă a acestei spețe,
Cei doi reprezentanți aleși ai salariaților în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune
Adrian Valentin Moise Gabriel George Basarabescu
Drept la replică transmis astăzi, 01.03.2021, ora 12:36.
Notă: Pentru corecta informare, am transmis acest drept la replică la Comunicatul federației, următoarelor persoane:
- Preşedintele României, dl. Klaus Werner Iohannis,
- Prim-ministrul României, dl. Florin Cîţu,
- Preşedintele Senatului, dna. Anca Dragu,
- Preşedintele Camerei Deputaţilor, dl. Ludovic Orban,
- Preşedintele Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă – Camera Deputaţilor, dl. Iulian Bulai
- Preşedintele Comisiei pentru cultură şi media – Senat, dl. Viorel Riceard Badea.
Pingback: AGERPRES a publicat dreptul nostru la replică | SUSROMANIA