În mod just!

Stimați colegi,

Așa cum ați fost informați cu privire la banii puțini alocați de la bugetul statului pentru Radioul public (vezi aici) și a faptului că pentru prima dată în ultimii 20 de ani, SRR nu va acorda salariaților ajutorul de Paște, conducerea SUS-Radio România s-a întrunit într-o ședință de birou executiv și a hotărât în mod excepțional, acordarea unui ajutor de Paște fiecărui membru de sindicat, în cuantum de 150 lei net.

Banii au fost transferați astăzi, 27 aprilie 2021, prin virament bancar, direct în contul fiecărui membru de sindicat.

Membrii Biroului executiv țin să le mulțumească celor 5 colegi care au decis că nu vor să primească acest ajutor și vor să-l doneze unor colegi din sindicat care au probleme deosebite (de sănătate, de familie, etc).

Pe acestă cale facem apel la cei care au nevoie (din cadrul sindicatului nostru) să fie sprijiniți financiar, să ne contacteze la adresa de email susradioromania0@gmail.com.

Acum dorim să vă prezentăm de unde am făcut rost de banii pentru această acțiune.

În primul rând SUS-Radio România, cu sprijinul domnului avocat Ovidiu Preoteșescu, l-a executat pe fostul PDG al SRR (dosar 23942/299/2018), Ovidiu Miculescu, alias ”ADRIAN”, în dosarul 25704/3/2015 (vezi aici ) cu suma de 9.000 lei.

Decizia definitivă în dosarul 25704/3/2015 de la Curtea de Apel București

Menționăm că procesul a fost demarat de Ovidiu Miculescu în anul 2014 (dosar 51941/299/2014 depus greșit la Judecătoria Sector 1) și acesta solicita prin cererea de chemare în judecată, daune morale de 60.000 euro, Sindicatului Unit al Salariaților – Radio România și lui Adrian Valentin Moise, pentru:

încălcarea drepturilor nepatrimoniale ale subsemnatului constând în onoare, reputație, dreptul la viață privată”.

De asemenea, sindicatul de casă a lui Miculescu, respectiv Sindicatul Liber al lucrătorilor din Societatea Română de Radiodifuziune, va fi și el executat după o tergiversare a dosarului de aproape 4 ani, cu suma de 8.900 lei (4.200 lei în fond și cu 3.500 lei în apel, plus cheltuielile de executare de aproximativ 1.200 lei).

Așa că cei care sunt membri (încă!) ai Sindicatului liber, să știe că nu a fost de ajuns că pe mâna conducerii acestui sindicat s-au pierdut drepturi și nu au mai primit acum ajutorul de Paște din partea SRR, dar organizația lor va fi executată silit pentru suma de 8.900 lei. Iată și comunicarea instanței sosită chiar astăzi:


Dosar 36633 299 2017 Jud Sect 1 Hotarare 770 din 8 februarie 2019

Dosar 36633 299 2017 Tribunal Hotarare definitiva 1727 din 6 august 2020


 

Biroul Executiv al SUS-Radio România, urează membrilor de sindicat, sărbători liniștite, sănătate și bucurie alături de cei dragi!

Fie ca învierea Domnului nostru Isus Hristos să ne dea puterea să fim mai buni, să avem pace în suflet și gânduri bune!

Amin!

SUS-Radio România

Un gând despre “În mod just!

  1. Pingback: Mergi la vot pe 11 aprilie 2022! | SUSROMANIA

Multumesc!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s