O nouă sesizare către Parlamentul României

Stimați colegi,

Având în vedere că:

  1. Serviciile publice de radio și televiziune, precum și activitatea pe care acestea le prestează sunt prevăzute în mod expres de art. 31 alin. 5) din Constituția României, republicată,

  2. Prin neluarea unor măsuri urgente, temporare, cu aplicare limitată în timp, cu caracter excepțional, există riscul iminent al producerii unor consecințe negative de natură să afecteze intersul public prin încălcarea dreptului constituțional la informare,

  3. În contextul evoluției situației epidemiologice naționale determinate de răspândirea infecției COVID-19 trebuie luate măsuri de asigurare a continuității activității celor două servicii publice pentru realizarea informării corecte a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal,

  4. Există obligația constituțională de asigurare a funcționării celor două servicii publice de radio și televiziune,

  5. Elementele mai sus prezentate vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, și neluarea în cel mai scurt timp a unor decizii care să repună pe linia de plutire a celor două instituții publice de media, ne vedem obligați să protestăm.

Ținând cont de ”tăcerea” Parlamentului României precum și de iminența intrării în colaps a celor două instituții publice de media, Societatea Română de Radiodifziune și Societatea Română de Televiziune, am mai transmis astăzi încă o sesizare prin care solicităm deblocarea de urgență a situației, următorilor factori de decizie:

  • doamnei Anca Dragu – Președintele Senatului,

  • domnului Sorin Mihai Grindeanu – Președintele Camerei Deputaților și

  • domnului George Ionuț Dumitrică – secretarul general al Camerei Deputaților

Cu deosebită îngrijorare,

Adrian Valentin Moise

Multumesc!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s