Este nevoie de taxa radio !
Dupa eliminarea acestei taxe, în anul 2017, când în Consiliul de Administratie erau reprezentanții Sindicatului Liber: Nicoleta Viorica Balaci și Adrian Doroș, alături de alți câțiva incompatibili, Radioul a devenit vulnerabil.
Eliminarea taxei a adus grave prejudicii independenței Radioului și a condus la dificultăți în ceea ce privește buna funcționare și misiunea sa.
Știu ce înseamnă taxa radio, atât pentru salariați, pentru cetățeni cât și pentru mediului politic.
Vreau să reintroducem taxa radio, dar printr-un nou mecanism, care să ofere siguranța și continuitatea financiară a instituției precum și dezvoltarea la nivel cu celelalte Radiouri publice din Europa și din lume.
Cu această ocazie vă informez că am elaborat o strategie în acest sens, la care am început să mă documentez din anul 2018. În octombrie 2019, am solicitat Consiliului să coordonez un grup de lucru și după aprobare (vezi aici) m-am apucat de treabă.
Proiectul meu este finalizat în proporție de 85% iar restul de 15% reprezintă o chestiune tehnică, procedurală, care ține de discuții și negocieri cu reprezentanții Ministerului Finanțelor cu variante posibile și legale.
Este cel mai important proiect al meu!
Eu cu Mira Gomboș îl avem ca prioritate maximă în viitorul Consiliu de Administrație.
De rezolvarea acestei chestiuni esențiale/cheie ține și viitorul finanțării Radioului public în următorii ani.
Fără taxa radio, în maxim doi-trei ani, Radioul public nu va mai avea suflu și va fi la mâna puterii politice, oricare va fi aceasta.
Ca dovadă a existenței acestui proiect am să vă prezint câteva fragmente.
Cu încredere,
Adrian Valentin MOISE