SUS Radio România salută demersul salariaților pentru organizarea alegerilor în vederea negocierii noului CCM la SRR

Sindicatul Unit al Salariaților – Radio România (SUS-Radio România), salută demersul salariaților care s-au organizat într-un grup de inițiativă având ca scop pregătirea și organizarea alegerilor pentru desemnarea reprezentanților salariaților ce vor negocia noul CCM la nivel de SRR.

Considerăm că este ultima șansă ca salariații SRR să poată avea un CCM valabil.

Din păcate, s-a pierdut un timp favorabil (starea de alertă) pentru a ne reorganiza din punct de vedere sindical și pentru a constitui un sindicat reprezentativ la nivel de SRR.

Cine încearcă acum să păcălească și să manipuleze salariații, ca aceștia ”să intre într-un sindicat pentru a obtine reprezentativitatea”, prin aceasta afirmație, se denaturează în mod deliberat adevărul.

Din punct de vedere legal, pentru ca un sindicat să obțină reprezentativitatea la nivel de SRR, înseamnă că trebuie să aibă cel puțin 946 +1 = 947 membri de sindicat din cei 1892 de salariați ai SRR la data de 24 martie 2022 (conform datelor oferite de PDG SRR).

Chiar dacă un sindicat ar obține, legal, astăzi, semnătura a 947 de membri de sindicat, tot nu ar avea timpul fizic să obțină o sentință judecătorească definitivă până în data de 28 aprilie 2022, când se vor demara negocierile pentru un nou CCM la nivel de SRR.

De aceea, este normal să căutăm cele mai ușoare căi pentru a reuși negocierea, semnarea și înregistrarea unui nou CCM la SRR, adică:

  • Participarea Federației MediaSind mandată de sindicatele afiliate și
  • Desemnarea reprezentanților salariaților în urma unor alegeri care să completeze cerința legală (50% + 1 din numărul de salariați).

Nu vă lăsați manipulați de persoane care își văd doar de interesul personal sau de grup!

SUS-Radio România

Iulia Lev Nicolae

Primicepreședinte

Multumesc!